O "punem" de-o iesire?

Toata lumea ma crede nebuna...si stiu si de ce: pentru ca sunt. Componenta esentiala a sangelui meu e o doza crescuta de nebunie;).

La fel cum toata lumea imi spune ca tocmai m-am intors si eu acasa (pot sa numar orele), nu imi stric obiceiul de a-i surprinde in continuare cu (omni)prezenta mea.

Imi desfac bagaje/ refac bagaje si in cateva ore va salut din nou de ramas bun. Primul meu popas va fi la Cluj, pentru doar cateva ore, iar mai apoi... vad eu pe unde ma plimba imaginatia.

Cum de fiecare data dau frau liber imaginatiei si a functionat foarte bine, sper sa functioneze la fel de bine si de data aceasta.

...dar pana atunci, eu raman fidela amintirilor de la Viena (cine stie, stie! ), nebuniilor traite acolo (la ultimul meu popas) si a camerei mele single, care m-a slujit atat de bine:).

Cheia ta...(spre infern)

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia

Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa

Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere

Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.

Usa catre inrobire, usa jugului etern

Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.

De, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata

Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.

Si treaba se face bine si devine fericita

Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita,

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta

Dupa nunta si traditie are cheia ei si... basta!

Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei

Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal

Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.

Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii

Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta

Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta ...

Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,

Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa

Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana

Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.

Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:

"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata

Nu e nici o diferenta - dai un ban mai tragi odata

insa,dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,

Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata

Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata

A urlat la dansa cerul,cu o voce ca de crai:

Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?

Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata

Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.

Ce te temi mereu de usa ! o sa-mi spuneti cu temei!

Habar n-am: Bun! Perfect!

Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea

Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.

Si exista chei... O groaza, cati barbati, atatea chei,

Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei.

Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret

Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -

E sa se lovesca cheia si sa fie... jucausa.

Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.

Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,

De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,

Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,

Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,

Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele

Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele!

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina

Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!

Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,

Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.

Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,

Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!

Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol " si cheia " FA ",

Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si... zicind cum zic batranii... la o tinerete noua,

Zici... privindu-ti... amintirea...

"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA! "

Iubeste-ma cand o merit cel mai putin pentru ca atunci am nevoie!!!

                     E ora 9:47 si eu sunt treaza de mai bine de o ora. Mai mult de atat,  e Duminica, toata lumea doarme (casa fiind plina: clujeni si bihoreni), iar eu am avut deosebitul dar de a inchide ochii pentru vreo 3 ore jumate. Dar ma simt ca si renascuta, foarte odihnita. 

                    Bantuind prin casa, mi-am gasit companie de povesti: mama si tata, detronandu-ma cu orele de somn, avand la activ doar 2 ore jumate de somn, dupa o nunta in prelungire si o distractie pe masura. 

                   A fost nemaiasteptata o Duminica dimineata a mea, a parintilor mei si a povestilor noastre. Cand toata lumea vorbeste, cand povestile par a fi nesfarsite. Imi aminteste de vremea copilariei, cand tot universul meu era parca al unei printese, cand existam eu si lumea de basm ce ma inconjura. A fost atat de frumos sa ma simt din nou mica, sa imi simt parintii fara griji si fara stress cotidian. Mi-au insuflat asa o stare de bine, de optimism, precum mana care te mangaie cand simti ca te prabuseti. Dar mana aceea... pentru tine, e franghia care te ridica.

                 Oricat de mult mi-a placut dimineata povestilor noastre, mi-as fi dorit sa fiu trezita de imbratisarile tale, de saruturi inocente si involuntare in somn, de vorbe frumoase soptite din perna cu un singur ochi deschis.

    

               ....sa te simt langa mine cand o merit cel mai putin, pentru ca am cea mai mare nevoie !!!

Paaartieeeee!!! Vin calare pe viitura!

Romania tuturor posibilitatilor si-a pus inca o data amprenta asupra mea!

Ingrediente: 1 bucata tanara, proaspat reimblonzita
1 bucata masina sport super joasa
0, 01 grame noroc
1 lista cu planuri mari
1 pachet de nervi

Preparare: Se ia bucata tanara (uitati de partea blonda), se pune in masina sport super joasa, se stabileste traseul tinerei. Se ajunge la terenurile de tenis unde se intalneste cu o veche cunostinta pentru "afaceri", se amesteca continuu, dar la foc mic si brusc rezulta furtuna. Se despart drumurile "vechilor cunostinte" datorita furtunei. Pana aici totul clar?
Urmatorul pas. Foarte important. Drumul tinerei se presara cu zeci de litri de apa dati de Doamne Doamne, se umezeste pe toate partile, pana chiar se inunda. Rezultatul: tot atatea zeci de nervi!!! Urmeaza apelul telefonic la Pompieri, sortiti a retrage inundatiile din calea zecilor de masini care asteptau sub podul CFR (bine ca au fost si norocosi care si-au gasit loc in peco;) sau s-a facut loc pentru ei :P ), inundate si ele cu jumate de metru de apa.
Se asteapta o ora la peste 5000 turatii pe secunda, se presara cu divertisment din partea prostilor pusi la incercare de soarta (pentru a le demonstra a o suta-mia-oara ca asa i-a lasat natura si e fenomen ireversibil in cazul lor) care se baga cu motocicleta in dita-mai peninsulele formate de inundatii, si brusc ii vedem cum rasar cu fel de fel de iedere pe la tample (pe post de minte), de sub apele aduse de viitura.

Se mai lasa 5 minute la foc, se amesteca cu alta tura de nervi si draci, poate se presara si cu amuzament si rezulta decizia de "luat inima in dinti" si infruntat teroarea.

Apoi luam de pe foc, punem kilometri si inaintarea de la peco la activ, dupa care se serveste acasa, rece !!!!


"Pofta Mare"!

"Micile" bucurii care ma fac cea mai "mare" fericita

Cum tot ce e frumos trece repede, la fel a trecut si perioada care si-a pus asupra mea cea mai insemnata amprenta dintotdeauna.

In urma ei a ramas un zambet suficient de larg incat sa se vada ca a schimbat toata fiinta neincrezatoare de pana acum.

Din capitolul micilor bucurii care pe mine m-au fericit la culme au fost acele cateva momente in care persoane dragi mie mi-au fost atat de aproape (precum se zice : la locul si timpul potrivit), incat sa simt ca am tot ce mi-as putea dori si ca nimic nu m-ar putea face mai fericita de atat. Asemenea oameni si momente au fost suficient de multe, dar trebuia numai sa fie cine sa stie sa profite de ele si sa le aprecieaza cand aveau loc, nu dupa ce au trecut si au ramas doar amintirile....

Cu toate astea, ma iau eu sa plec la Viena, om neincrezator, dezamagit pe alocuri (cel mai mult de mine), cu o oarecare inclinare spre pesimism as putea spune.
Aterizata acolo, pe landuri straine, ma trezesc fix in mijlocul civilizatiei: in mijlocul oamenilor grabiti dar mereu avand timp pentru lucruri in care merita sa investesti, stresati, dar pana sub limita inferioara a autodistrugerii...
Prima zi petrecuta printre oamenii civilizati m-a facut sa ma simt abandonata, nu numai de familie si apropiati, ci si de salbaticia cu care fusesem obisnuita de catre locurile natale.

Singura solutie care imi ramasese era sa "ma dau pe breazda" incat sa inteleg cum doctorii cu care aveam de-a face puteau sa fie mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusi la explicatii, cand eu plecasem din tara cu ideea ca voi veni "mai rece ca un mort", la cat de "reci" oameni sunt austriecii...

Si cum poposirea mea la Viena trebuia sa fie un bun prilej de autoregasire, am decis sa fac ordine in jurul meu, sa vad ce are prioritate in viata mea, sa imi gasesc locul in lume si al lumii in viata mea.
Cu greu am ajuns sa inteleg si sa deslusesc mistere care m-au bantuit timp de un an, dar creierul meu oxigenat cu aer nepoluat, a procesat mult in acest timp, incat au avut loc unele reactii chimice ( asta fara implicarea tuturor neuronilor restanti, dupa sesiunea de vara ).

Reactiile chimice petrecute in fiinta pesimista care a plecat la Viena, au fost grele si multe. Din persoana neincrezatoare, s-a intors cea mai optimista fiinta din lume, careia nu i se mai pot spulbera visele si telurile, un om puternic de parca ar fi trecut macar de un Razboi, un om apreciat enorm de strainezii de acolo. Atat de apreciat incat si-a primit si oferta de a fi ajutat sa se mute cu tot cu facultate la Viena, cu tot cu domiciliu. Practic ramane doar sa-si mute fizicul acolo si tot restul se asigura.

As putea sa spun ca unele lucuri care s-au petrecut acolo, m-au marcat evident si incontestabil, dar si ireversibil. Am invatat sa ma bucur de tot ce se intampla bun, sa nu cer omului decat sa fie asa cum e el, sa nu incerc sa schimb lumea din jurul meu, sa invat sa nu critic orice gest minor.

Am ajuns sa profit de tot ce e bun si-mi iese in cale, sa-mi apreciez viata mai mult si persoanele care fac parte din ea.

Am mers un om, dar m-am intors altul... Intr-adevar s-a incheiat o mare lupta interioara, cu multe intrebari retorice. Am gasit singura raspuns pentru fiecare intrebare:nu mai imi doresc un raspuns, nu mai imi doresc sa fac pe detectivul propriei mele vieti. Imi doresc sa traiesc fiecare moment de fericire, ca si cum ar fi ultimul!