Printre lacrimi si stupoare

E Postul Pastelui.

Oare lumea chiar constientizeaza acest lucru? In sensul de a-si da seama ce semnifica acesta? De ce lumea tine post doar de la mancare (in cazul cel mai fericit), dar toate restul le practica cu desavarsire... tot ce nu ar trebui facut e in mare voga cat omul tine post. Nu e de ajuns sa te infometezi si dupa ora 24:00 sa bagi in tine cu ambele maini ba chiar sa apelezi si la picioare. De ce lumea nu incearca sa fie mai buna?! Daca tot tinem post, macar sa il luam ca atare, sa il luam in serios, sa ne caim (macar acum), sa ne limitam la o viata mai putin zbuciumata in aceasta perioada..

Nu e suficient sa tragem cu urechea la slujba de duminica, prin geamurile larg deschise (aici ma simt si eu vinovata), ar fi bine chiar sa o frecventam. Macar cat sa multumim pentru toate cate ni se dau, fie ele bune sau rele, sa aprindem o lumanare pentru persoanele dragi noua dar care nu mai sunt printre noi. Sa urcam la volan cu speranta de trafic mai putin aglomerat, nu cu bucurie ca avem ocazia sa mai inventam niste injuraturi!

Totul pare atat de simplu, dar in realitate nimeni nu aplica. Toata lumea se crede buna, dar adevarul este ca nu e!!! Am ajuns zile in care sa nu poti sa mai ai incredere in nimeni, sa nu mai stii cine ti-e prieten si cine ti-e dusman.. Vreau sa cred ca fiecare om incearca in sinea lui sa fie mai bun, dar spre stupoarea noastra, nu prea se vad rezultate.

Multi stiu ca pentru a te spovedi trebuie sa tii post minim 3 zile, dupa care planifici ziua cea mare, fara nici un fel de pregatire sufleteasca, poate doar cu o betie trasa sau o tigara fumata inainte de a te vara sub patrafirul popii.... Nu este corect asa.. Nu spune nimeni sa mergi la Manastire la spovedit (vorbesc din proprie experiente, de aceea nu recomand), dar macar du-te abia atunci cand crezi in ceea ce faci! Nu o fa de dragul lu` mama sau a lu` tata ca nu lor li se iarta pacatele...
Obisnuim sa ne amintim ca exista Dumnezeu ori atunci cand avem o problema si avem mare nevoie de ajutor, ori atunci cand ceva nu se executa in viata noastra conform planului prestabilit si incepem si invinuim divinitatea. Nimeni nu ne impinge sa facem ceea ce nu vrem, chiar daca o facem. In totul trebuie sa existe o ratiune, o conduita (nu ma refer sa ne planuim viata dinainte), de aceea trebuie sa avem suficienta maturitate sa raspundem pentru faptele noastre...

Nu ne cere nimeni sa varsam tone de lacrimi sa il impresionam pe popa, dar macar sa credem cand spunem ca ne pare rau, ca ne caim, sa nu o facem mecanic ca doar nu a devenit si asta un trend...

Vreau sa cred ca fiecare isi doreste sa fie mai bun, sa fie iubit si sa iubeasca (fara sa amageasca), sa faca totul cu o oarecare judecata inainte de a actiona!!!

T